Apel la rugăciune și ajutor pentru continuarea lucrărilor de construcție

Biserica mănăstirii noastre

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reînceput cu puțin timp în urmă, lucrările de construcție la biserica mănăstirii noastre. Chiar dacă din luna martie au apărut unele probleme cauzate de pandemia actuală, avem nădejde că vom putea finaliza până la sfârșitul anului, urmând ca, anul viitor, să începem pictura bisericii.

Vă rugăm să ne fiți alături în continuare cu rugăciunea, cu gândul cel bun, și, cine are posibilitatea, cu sprijin financiar. Orice ajutor cât de mic, este binevenit. 

În momentul de față, continuăm lucrările de pietrărie la exterior: montarea obturatoarelor la ferestre, finisarea rosturilor, realizarea pavimentului de la pridvor, pietruirea turlei bisericii.

Urmează lucrările din interior: realizarea unor capiteluri din cărămidă, Sfânta Masă, mobilierul bisericesc, pregătirea pereților pentru pictură.

Nu este ușor, trăim timpuri foarte nesigure și grele, nu dorim să împovărăm pe nimeni cu cererile noastre. Gândul și dorința noastră este de a termina cele începute, de a crea un spațiu liturgic care să îndemne la rugăciune și să ajute la lucrarea de mântuire a tuturor celor care pășesc în acest așezământ monahal.

Mulțumim din inimă ajutătorilor, rugătorilor, constructorilor, donatorilor, care au făcut ca această îndrăzneață lucrare să poată ajunge în stadiul în care se află acum!

Bunul Dumnezeu să vă ocrotească și să vă dăruiască sănătate și mântuire!

Mulțumim tuturor!

Obștea mănăstirii Namur

DONATII – Contul mănăstirii: IBAN BE91 363-0864888-76
Beneficiar A.S.B.L «C.O.P.M.D.» (Communauté orthodoxe «Protection de la Mère de Dieu»).
În „Communication” vă rugăm să scrieţi un pomelnic cu nume care vor fi pomenite la slujbe

Informaţii: Maica Stareţă Mariami Tel: +32 479 13 06 56 email: mariamisamoila@gmail.com

Adresa mănăstirii: 5020 Vedrin – Str. Su l’Tidge nr. 86.

septembrie 2020
D L Ma Mi J V S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930